Raport. Ce efect a avut asupra PSD ruperea USL

Raport. Ce efect a avut asupra PSD ruperea USL
Publicat: 20/03/2015, 12:35

Documentul, pe care liderul PSD, premierul Victor Ponta, îl va prezenta la Consiliul Național, reunit vineri și sâmbătă, menționează faptul că, exceptând Guvernele Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta, toate Cabinetele, începand cu anul 1992, au devenit minoritare până la finalul mandatului lor.

Potrivit raportului, Cabinetul Ponta se bucura, pe vremea USL, de susținerea a 420 de parlamentari, în timp ce, după ruperea USL, susținerea Cabinetului PSD a scăzut de la 377 la 321 parlamentari.

„Dacă Guvernul PSD, investit în 2004, a înregistrat, la finalul mandatului, o erodare de 15%, cazul Cabinetului Ponta este unul special. Aceasta deoarece ruperea USL a avut, în pofida impactului său public, un efect politic limitat. Chiar dacă super-majoritatea a fost, în mod evident, afectată, PSD a reușit rapid să își consolideze statutul guvernamental, astfel încât Guvernul are, pentru cea de-a doua parte a mandatului, una dintre cele mai stabile poziții. În prezent, majoritatea parlamentară este stabilă, retestată în câteva rânduri dupa alegerile prezidențiale, iar perspectivele pentru anul următor sunt, de asemenea, pozitive”, se arată în document.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×